braţele calde şi moi
de gâtul amurgului,
dându-i sărutarea din urmă
Licoarea toarnă vinul singurătăţii
în două pahare
cu precizie de ospătar,
ca pe-o scrisoare pierdută
lăsându-l pe spătar ce-dacă-n-ai-venit?
Pe celălalt scaun, ca-n temniţă,
şade Absenţa
încercănată respiraţie a neantului...
Luna îşi înmoaie buzele în rubiniu
pe piciorul înalt, mâna de opal prelinsă-i cu jind,
în celălalt pahar îşi odihneşte faţa de turtă galbenă,
pască din potir pe limba păcătosului
la sfârşitul liturghiei
Trupul şi Sângele
gust dulce-amărui
ca binecuvântarea plânsului
ce-şi dă ultima suflare în braţele răsăritului
deznodat
de scrisoarea
tocmai găsită a mia oară...
(Cîntece violete)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Care e parerea ta?