skip to main |
skip to sidebar
l-am privit în ochi
aşa cum era
gol de iubire
ciutură spartă
înţelepciunea
fântână cu lanţul rupt
cum să te mai caţeri
înspre izvoare ploaie
curată?
se-mpungea cu sfinţii în stele
de-aşezat pe umărul
drept
avan despletit
oglindă opacă
printre firidele umblătoare ale mării
cu-o mână atinsese o fărâmă de cer
cu cealaltă fura trepte
spre adânc
minţind de a nu-i fi spus nimeni
că veşnicia poartă chip smerit
îl vedeam
o dimineaţă
care-a uitat să se facă
deoparte îngerul plângea
aşa te-am clădit?
culorile
cu care Dumnezeu pictează
suflete sunt trandafirii
spuneam
pe când în braţe
nu îmi creşteau grădini cu spini
şi când încă
nu-mi arătase nimeni
cum se duc florile lor
când se duc
azi ne-am privit în ochi
petală cu petală
strâns îmbrăţişaţi
ca la căderea din stele
ne-am respirat unul altuia curcubeu
ca de la suflet la suflet
să ni se-aşeze la locul ei inima
să ne crească din trup frunze şi păsări
pe umeri pleiade
aşa plâng trandafirii
ca noi
înfloriţii
între a fi
şi a nu iubi trandafirii
doar spirala iubirii
dincolo
o pasăre spin
plecată la desăvârşire
de-aşezat pe umărul
