duminică, 26 februarie 2012

Al treilea răspuns

Cântând în paşii vechi şi noi                                 
Pierduta vorbă ce nu minte,
O stea răsare, după ploi,
În vremi de  evă-prea-cuminte.


Grădini de flori ce i le-oferi
Cu-o taină, fiecare-n palmă,
I-aduc aminte de un ieri-
Apocaliptică sudalmă!


Dar azi, uitând, ca-n zi de Paşte                  
Iubiri şi hore desuete,                                        
Cuvântul nepierdut renaşte                  
În.... cântecele violete.


                  ARTA 
Lilianei Năstas Brătescu

               

vineri, 24 februarie 2012

Mi-a fost dor să mai scriu

Ţineam demult ascuns
-şi nu prima oară-
cuvântul în buzunarul tăcerii
(e drept, în cel stâng, de la piept,
cel cu gustul dulce al mierii
şi-al puiului de căprioară)
ca pe-o sămânţă de busuioc
într-o amforă dacă...


Trebuia mai întâi
lupii tineri să mi-i las să treacă
până dincolo, dincolo de zare, 

unde-i numai verdeaţă,nu şi-ntristare                                                                   
şi unde durerea lunii                                              


nu se cuibăreşte cu de-a sila-n mare,                    
numai Arhanghelii, în plină dimineaţă,
poleiesc îngereşte alunii...


Miruiţi
de firul de iarbă primăvăratec
-deşi-i înspre toamnă-
dau să se-ntoarcă,
amuşinând nemurire din vânt,
lupani îmblânziţi de visare,
când îi mângâi pe coamă să-mi toarcă,
indiferenţi printre ciute,
astfel încât nici un cerb

să nu poată pună pecetea
cum c-au ucis vreo silabă


Mi-a fost dor să mai scriu, ori să cânt...


Mi-a fost dor să răstorn amfora
în Cuvânt,
pe tăcute,
să-mi răsar busuioc, fără grabă,
să-mi fiu iar

roabei-neroabă

podoabă...


     (Cântece violete)

                                                          ARTA
                                            Lilianei Năstas Brătescu


   


miercuri, 22 februarie 2012

                         Duminici violete la Bacia, partea 1
                           Duminici violete la Bacia, partea  a 2-a

duminică, 19 februarie 2012

Brâncuşiană

poarta serii
închise în lumină
ochiul Măiestrului
Orgoliu
somnul trezi muzele adormite
de-un descântec al danaiadei
păsările din văzduh
întoarseră acasă fiul risipitor
vrajitoarea binecuvântă
ca-n fiecare noapte
coloana sărutului
adam şterse lacrimile prinţesei
îngenunchiată lângă
cuminţenia pământului
care născu primul strigăt
de la începutul lumii
Ecorseu
Pogany
cuprinsese o pană în zbor
şi aşezată pe-un scaun al nerostirii
cu tâmpla în mână
trimitea o scrisoare eternităţii
cocoşii tocmai cântau a treia oară
Miracol

Măiastra
templuind infinitul coloanei
legăna nemişcat
tăcerea
în pântecul ei izvora
dimineaţa

mă zidea

  (Cântece violete)

Critică literară

Din ramă,
atâtea titluri
-că nu se mai ştiu chema pe nume-
se calcă-n picioare şi-mi bagă degetele-n ochi:

asta-i poezie?!

din întunericul-pe-jumătate

mâna flutură vultureşte

foaia pe care-au îndrăznit a se-aşeza, năstruşnice,

primele vise...

acum tac toate

înghesuite între două pete de tutun,

de pe degetele îngălbenite

ale unui prometeu legat de-o piatră,

ca de cuvinte;

-e drept-

pisica albă născuse mâţi cam mici,

dar sunt aaalbi, albi,

ca moliciunea întâiului sărut

şi zău că au învăţat să rostescă primele dureri:

a iubi, a plânge...

...asta-i poezie?!

eu, care n-ar fi trebuit nici s-ascut creionul!

cel mai tare, însă, deranjează

punctul ăsta pus preaaa în stânga deasupra inimii;

pauza asta prea-i către dimineaţă...

virgula aia n-are suficient spaţiu

sub fruntea literar adunată-ntre sprâncene!

asta-i poezie?

Fila se face din ce in ce mai mică

pe drumul dintre perii răzleţi de pe nas

şi cel prea lung crescut din ureche

-şi-napoi!-

ce îmi  mai rămâne din ea

se ascunde în cealaltă ramă,

în somnul pisicii,

lasciv, ca şi privirea femeii

în braţele căreia s-a refugiat, cu mâţii...
 
Spaima fuge brusc din mine,
ca o cioară după care copilul vecinului a tras cu praştia,

râsul stă zăbrelit între dinţii care l-au muşcat

pană la sânge...
 
Femeia din ramă surâde complice-
m-a recunoscut-

îi ştiu întreaga poveste de dragoste

călătorisem împreună ,odată,

cu trenul care mă purta de acasă la şcoală,

iar pe ea, de la o veşnicie la următoarea...

l-a părăsit fiindcă el n-a citit niciodată

cu mâna ei

scrisoarea!
 
Asfaltul din pereţi se crapă
şi-ngăduie regeşte să crească un fir de iarbă

-mai treci pe aici-
 
Pe trepte,
hohotul mi-o ia înainte,

se rostogoleşte înaintea mea,

lovindu-se de balustradă,

de ecoul porţii de fier de la drum...

în urma noastră,sărind câte două trepte,

pisica albă, şi ea

cu mâţii,

dintr-odată mari

şi rozulii ca mugurii piersicilor de pe stradă,

se caţără în braţele mele

într-un cântec respirat limpede,

tot mai limpede.

Primăvara trăsese un picior
cerşetoarei din faţa casei mele

preaascultarea...

putem intra amândouă!
 
Aflase şi ea că
Poezia

este Vulturoaica
ce lasă 
ficaţii Poetului
în pace...

  (hermeneiană)

miercuri, 15 februarie 2012

Gust de miros de toporaşi...

                                     

               Ogrăzile împrimăvărate ale copilariei mele, toate mă trimiteau acasă cu degetele ori  coşuleţele de nuieluşe, pline de toporaşi albastruvioleţi.Aveam eu locurile ascunse prin tufişuri ori frunziş aramiu-cenuşit, rămas din toamnă, în care îmi aflam comoara. Uneori se-ntâmpla, şi-atunci era semn de sărbătoare, să-mi fi înflorit şi cei albi...puţine locuri cu toporaşi albi, care nici măcar n-aveau parfumul celor violeţi...
             Aşa-mi lua Primăvara copilăria-n braţe şi-o învârtea în joc-de-noroc, bine-bine, să nu ştiu când or trece toate toamnele peste verile mele...Dar ştiu şi acum , ca şi-atunci, că parfumul ogrăzii cu primăvară este cel al toporaşilor...
             Azi, privind nămeţii de omăt pe fereastră , stând la o masă , am cerut un ceai...Toată primăvara a izbucnit din aburii ceaiului cu gust de...miros de toporaşi...Şi nu ştiu să-mi explic senzaţiile astea extrapolate, combinate şi filtrate de simţurile mele...Ştiu doar că în fiecare zi, D-zeu îmi dăruieşte câte-o primăvară, iar astăzi mi-a întins-o pe-o farfurioară , într-o ceaşcă de ceai...

marți, 14 februarie 2012

ARTA Lilianei Nastas Bratescu


Te-aşezaseşi la fereastră;
cea dinspre răsărit,gândeam eu,
neştiind că aveai casă
de-nvârtit după soare...
Ţigănci
cu apusuri drept amiezi arzătoare
strigau pe sub streşini:
- De vânzare!

...Aş fi cumpărat
totul, totul
doar ţi-ar fi templuit
sufletul Povaţa ;
doar şi-ar fi aflat sufletul tău
Chivotul!

Intre ferestre,

mereu aşteptând,
veşnicea Dimineaţa...

(Trudă, Cântece violete)

ARTA Lilianei Nastas Bratescu



In fiecare dimineaţă,
la plecare,
-ţi-nşiretam încălţările
cu mâinile şiroind de vise,
cum odinioară
îngenunchiat,
Isus,
spăland picioare,
Sfinţise...

Călcând mereu pe dragoste
- ziceam -
poate se-ndumnezeia
ţărâna!

Ştiam
că n-ai să poţi ucide la nesfârşit

calea Ingerilor,
nici mâna...

Ei cu ce ţi-au greşit?

(Credinţă, CANTECE VIOLETE)

duminică, 12 februarie 2012

ARTA Lilianei Nastas Bratescu




Îmi turnai în palme
cupa cu licoare-amară...
Nu, nu chemam Harpiile,
nici negurile
să mi te-nchidă, din Rai, afară;
doar frământam pâinea 
coliviei de aur
- eu te iubeam! -
îndreptand psalmi 
spre Cerul care nu mai ştia
cum să-mi spună că i te furam,
precum un graur,
ultima cireaşa coaptă
de pe ram...



Şi-mi turnai in palme
cupa cu licoare-amară...
Azi binecuvânt
otrava
întâia oară!... 

   (Recunoştinţa, CÂNTECE VIOLETE)









ARTA Lilianei Nastas Bratescu


Te-aşteptam precum vara
în care, citindu-mi din vioara
unui înger,
presărai peste mâinile mele
dumbrăvite şoapte
... ...
în leagan de sânger

îndumnezeit 
de nerăsuflarea graiului,
le culegeam
una câte una, toate,
şi-ţi culcam gândurile
ca la poala Raiului...

...Bună noapte!
           (Cuminţenie, CÂNTECE VIOLETE)

sâmbătă, 11 februarie 2012

ARTA Lilianei Nastas Bratescu



   
Eram in toate, devenisem tot...
Intorsul nu-l voiam din Vesnicie!
Gustasem din Ceva ce-avea de-acum sa-mi fie
Pamant si Cer si Unu si Chivot...

                  (Ceva,Cantece violete)

ARTA Lilianei Nastas Bratescu

Mi-ai scris 
prin viaţă
doar cu mâna stângă...
Cel mai adesea,
vestale, 
învăţai verbele să plângă...
Adjectivele descântau haotic
substantivul Iubire;
sinonim cu pronumele Noi,
niciodată Sfinţire...
Păzeau-ţi, şerpeşte, 
gryphoni -numerale
Lira 
din cerberul Dom...


Cine-mi,
vreodată,
putea-va plăti
luntrea dinspre Infernul
din om?....
        ( Ort, CANTECE VIOLETE)

joi, 9 februarie 2012

ARTA Lilianei Nastas Bratescu


Te-as fi iubit
Far' asfintit...

Ti-as fi-nchinat
Pamant curat,
Ti-as fi-mplinit
Visul dorit...

Te-as fi iubit,
Te-as fi iubit...


Ti-as fi aprins
Un Cer nestins,
Ti-as fi adus
Un rai in plus...


Te-as fi iubit,
Te-as fi iubit,
Te-as fi iubit
Fara sfarsit... 
     (Te-as fi iubit, CANTECE VIOLETE)

duminică, 5 februarie 2012

ARTA Liliana Nastas Bratescu


O mare de grau
verde-albastru;
cu bratele
deschise larg,larg
m-am cufundat
in spice
ca-n viata
cu care m-ai cuprins
deplin,
salbatic,
viu,
ca focul,
sub un cer
violet...
(Vis, CANTECE VIOLETE)

ARTA Liliana Nastas Bratescu

Cararile inimii
primeau vremelnic
surasul unei priviri
precum sfintire
piatra
la atingerea lui Isus...

Zambetul
se frangea printre pahare,
ca lacrima fluturelui
strivit
de privirea
unui zeu prea crud...

Nepasare, tu,
neiubire ,tu!...

Prin cenusa trandafirilor
inca scanceste
vara... 

          (Destin, CANTECE VIOLETE)

ARTA Liliana Nastas Bratescu

                     
             Sunt Pasarea Albastra a Luminii,
             Sunt Cantecul de Dragoste al Noptii inspre Zi
             Si daca Dorul tau de Primavara-ar arde,
             Nicicand prin Veri polare n-ai mai calatori!


                          (Phoenix, CANTECE VIOLETE)

ARTA Liliana Nastas Bratescu

        
"Ascult   
cum respira poemul ce-l scrii
Si-ntr-o lume oarba, inca suntem vii...       
In genunchi imi cade bratul plin de stele,
Ingeri printre Ingeri  's gandurile mele...

Se revarsa alta dimineata clara,
Chiar zapada-i floare de cires-de-dor,
In livezi de ganduri Mosii se pogoara
Sa deschida Aripi fiecarui Zbor..."

                       (Revarsare, CANTECE VIOLETE)

ARTA,Liliana Nastas Bratescu



"Gand
si vis...
Sta la panda
Viata
ca o hoata...

Ochiul
e deschis!

Cine
-mi poate-ntoarce
Vietii
Fata pe fata?"
(CANTECE VIOLETE)

sâmbătă, 4 februarie 2012

Scoala atlanta

Daca motivatia este exterioara atunci motorul vietii este dorinta si ego-ul. Daca motivatia este interioara atunci motorul este intentia si aspiratia. Dorinta inlantuie, aspiratia elibereaza! Aici e diferenta dintre omul nefericit si  cel fericit. Primul este dominat de exterior, iar al doilea domina exteriorul.
- Daca erau mult mai dezvoltati decat noi (atlantii)si daca nu mai aveau probleme legate de materie, si daca erau sanatosi, ce anume ii motivau?
- Cea mai buna motivatie este aspiratia spre unirea cu divinitatea. Acest lucru presupune perfectiunea, puritatea, dezvoltarea pe toate planurile. Nu teama si ego-ul erau motivatia principala, cum sunt acum, ci aspiratia catre tot ceea ce inseamna sublim si perfect.
                                    (http://remerra.blogspot.com/)

Cu Bianca Danciu


Flori Muresene partea a II-a


Craciun violet, partea I


Duminici violete cu Marcelut Gavriluta