miercuri, 15 februarie 2012

Gust de miros de toporaşi...

                                     

               Ogrăzile împrimăvărate ale copilariei mele, toate mă trimiteau acasă cu degetele ori  coşuleţele de nuieluşe, pline de toporaşi albastruvioleţi.Aveam eu locurile ascunse prin tufişuri ori frunziş aramiu-cenuşit, rămas din toamnă, în care îmi aflam comoara. Uneori se-ntâmpla, şi-atunci era semn de sărbătoare, să-mi fi înflorit şi cei albi...puţine locuri cu toporaşi albi, care nici măcar n-aveau parfumul celor violeţi...
             Aşa-mi lua Primăvara copilăria-n braţe şi-o învârtea în joc-de-noroc, bine-bine, să nu ştiu când or trece toate toamnele peste verile mele...Dar ştiu şi acum , ca şi-atunci, că parfumul ogrăzii cu primăvară este cel al toporaşilor...
             Azi, privind nămeţii de omăt pe fereastră , stând la o masă , am cerut un ceai...Toată primăvara a izbucnit din aburii ceaiului cu gust de...miros de toporaşi...Şi nu ştiu să-mi explic senzaţiile astea extrapolate, combinate şi filtrate de simţurile mele...Ştiu doar că în fiecare zi, D-zeu îmi dăruieşte câte-o primăvară, iar astăzi mi-a întins-o pe-o farfurioară , într-o ceaşcă de ceai...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Care e parerea ta?