Ogrăzile împrimăvărate ale copilariei mele, toate mă trimiteau acasă cu degetele ori coşuleţele de nuieluşe, pline de toporaşi albastruvioleţi.Aveam eu locurile ascunse prin tufişuri ori frunziş aramiu-cenuşit, rămas din toamnă, în care îmi aflam comoara. Uneori se-ntâmpla, şi-atunci era semn de sărbătoare, să-mi fi înflorit şi cei albi...puţine locuri cu toporaşi albi, care nici măcar n-aveau parfumul celor violeţi...
Aşa-mi lua Primăvara copilăria-n braţe şi-o învârtea în joc-de-noroc, bine-bine, să nu ştiu când or trece toate toamnele peste verile mele...Dar ştiu şi acum , ca şi-atunci, că parfumul ogrăzii cu primăvară este cel al toporaşilor...
Azi, privind nămeţii de omăt pe fereastră , stând la o masă , am cerut un ceai...Toată primăvara a izbucnit din aburii ceaiului cu gust de...miros de toporaşi...Şi nu ştiu să-mi explic senzaţiile astea extrapolate, combinate şi filtrate de simţurile mele...Ştiu doar că în fiecare zi, D-zeu îmi dăruieşte câte-o primăvară, iar astăzi mi-a întins-o pe-o farfurioară , într-o ceaşcă de ceai...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Care e parerea ta?