duminică, 25 martie 2012

poezia este starea mea de floare

poezia
este starea mea de floare
grădina de îngeri
dinspre fiecare                                
                                                     
e creşterea                                  
ierbii din tine mereu
e scrisul
în piatră să ia chip de zeu

lumina citită
prin ochiul de zee                                                   
şi facerea lumii                   
prin trup de femeie

poezia este
starea mea de cânt
fărâma de rai
ce naşte-n cuvânt

pictatul
tăcerii din curcubeu
şi statul de vorbă
cu Dumnezeu
                                                                                                 ARTA
 (Cântece violete)                                       Liliana Năstas Brătescu

sâmbătă, 24 martie 2012

 Duminici ...la Cinciş, 17 martie

Păcate

Simte-mă
cum simt eu cerul
ce-a plecat în ochii mei
de pe umărul tău
să-ţi port luminii păcatele


piramidă tu
piramidă eu
între noi un deşert
ori un curcubeu
şi-o singură contradicţie


ai fugit  ca din visul meu
de tine


în raiul piramidei noastre
tăcere adu
ca-n jocul iubirii
de-a furatele


mâine am să-mbrac rochia
albă
în ochii lumii inocenţa
dă bine


        (Cântece violete)

marți, 20 martie 2012

Cântec de la fereastră

aseară ţi-am culcat în palmă
obrazul inimii
cu un sărut pe inelar
doar te-ai încruntat a cerul ploii
de primăvară ce întârzie logodna
cu ţărâna


deschid
spre miazănoaptea din deal
unde şi-ascunde iarna umerii costelivi
şi ridurile în petece alb-cenuşii
ca sub un fard prost
(dacă-mi pun make-up are vreun rost?)


vraja magului e încă firavă
ca un copil adus mai devreme pe lume
ascult mugetul de sub scoarţă
în genunchi viaţa cu fruntea în pumni
dedesupt
invocă lumina de la fereastra-etanş a gândului tău
măsurat  timpul nepăsării ţi-i
cât un blestem dinspre mamă


îngerii pământului
peticesc albverde poala sfâşiată a iernii
ce să mai coşi zdrenţele unei iubiri
vântul umblă prin odăile ierbii
făcând curăţenie de Paşti
(inevitabil atâtea de aruncat!)
întredeschişi ochii primăverii îmi mătură
treptele visului cu genele întâii rândunici
hai-hui doar zâmbetul câtorva păpădii
şi-o rază pe buzele dimineţii


ciocârlia urcă în adâncul zării
să-i sărute cerului talpa
câtă smerenie
sărutul meu degeaba


de la fereastră îţi scriu
cântec de dezlegat taina gândului
tu când împrimăvărezi?                                                       ARTA
                                                                                   Liliana Năstas Brătescu
              (Cântece violete)                

Duminici...cu Ana (I)


Duminici...cu Ana (II )


In memoriam Romul Munteanu (Frumoşii micilor oraşe I )


                
                             
    “Un eveniment pentru inimă, oameni şi literatură a avut loc vineri, 2 septembrie, 2011, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Călan, eveniment prilejuit de întoarcerea "acasă" a celui care a fost Romul Munteanu, editor, profesor universitar şi critic literar, nume cu rezonanţă  în cultura europeană.”
     Aşa scriam astă-toamnă, aşa scriu acum, la împlinirea unui an de la marea trecere... Poarta plecării s-a deschis cu o zi înainte de a împlini optzecişi şi cinci de ani.
     Romul Munteanu, "un mare dascăl întru libertate în europenitate şi europenitate în libertate", cum bine a rostit în cuvântul său evocator scriitorul Mircea Tomuş, a avut o imensă contribuţie la integrarea literaturii româneşti în cea europeană şi, implicit, în cea universală, sau, cum am gândit atunci, omul potrivit la timpul potrivit...
     Ana Diana Munteanu, fiica celui plecat spre a reveni,ea însăşi editor,  învingandu-şi fireştile emoţii, ,a  rostit simplu, dar cu o elocinţă demnă de valoarea tatălui său, date biografice care ar face cinste oricărei personalităţi din sfera culturii româneşti:Doctorand în litere şi filologie la Universitatea din Leiptig, Premii ale Uniunii Scriitorilor, Premiul Menelaos Ludemis, Atena, 1980, Ordinul Steaua României în grad de cavaler, 2006, Palmes Academiques, acordat de Ministere de L'Education Nationale, Franţa, 1997, Chevalier des Artes, în grad de ofiter, 2000...
      Cel ce a scris şi publicat o vastă operă literară şi de critică literară, a fost omagiat în oraşelul nostru într-o atmosferă de adâncă emoţie , filmul prezentat la început, realizat in anii '90 la o televiziune naţională, relevând un om cald,o personalitate cu un debordant simţ al umorului,în timp ce  părul sau complet alb îi conferea o aură cu totul specială, toţi cei prezenţi la omagierea trecerii sale în nefiinţă în urmă cu un an, simţindu-i deplin prezenţa în sală...
       Alături de oameni ai  locului ,care l-au cunoscut sau nu pe  Romul Munteanu, profesorul Silviu Guga şi profesorul şi scriitorul Mircea Tomuş au evocat apropierea şi prietenia cu cel ce a devenit în anul 2000 cetăţean de onoare al municipiului Deva.Lacrimi în ochi au răsărit şi în ochii Paulinei Popa, scriitor şi editor  hunedorean.
       De remarcat este şi faptul că la acest eveniment au participat tineri care nu l-au cunoscut , dar care respectă şi preţuiesc valorile, "eroii locali". Scriitorii Ioan Barb şi Daniel Lacatuş trudesc de o vreme pentru a face cunoscută în rândurile cititorilor "Algoritmului literar" viaţa şi activitatea lui Romul Munteanu... şi nu numai a lui.
       Ana Diana a mai vorbit despre intenţiile sale de înfiinţare a Fundaţiei Europene "ROMUL MUNTEANU" , cu sediul central în Bucureşti şi un altul în oraşul Călan.
        Împlinindu-se  dorinţa celui ce a condus două decenii Editura Univers, urna cu rămăşiţele pământeşti odihneşte acum la umbra nucului din cimitirul bisericii, la Calanu Mic. Satul natal căruia scritorul i-a dedicat romanul autobiografic “O viaţă trăită, o viaţă visată”.
         În încheierea evenimentului -ce a durat cu mult mai mult decât se propusese- interpreta  folclorului românesc, fiică a Călanului Mic, Mariana Anghel, a cântat , evocator pentru toţi cei prezenţi, "Streiule, pe malul tău"...secondată de subsemnata, dăscăliţă la şcoala din Călan, interpretă de muzică populară , realizator de emisiuni Tv , nepoată a celui plecat din sat şi revenit acum întru cele veşnice...
         Cu sufletul plin, mi-am amintit şi eu , prilejuite de tatăl meu, care îşi venera vărul,  momentele de întâlnire în vreme cu "unchiul Romon"sau "domnul Romone" cum îl numea bunica mea şi mătuşă a  sa...Iată cum ţăranul îşi preţuia pe cei plecaţi din neam ,la oraş ,spre  a deveni "domni"...
         "Vinovat" de a-mi fi dăruit, încă din copilăria mea de ţărăncuţă, superlativul frumuseţii feminine prin prezenţa Luciei, soţia sa, înţeleg astăzi încă o "vinovăţie" înspre mine a celui care a fost şi va rămâne Romul Munteanu: cuvântul scris, cuvântul simţit, cuvântul trăit, cuvântul visat...

vineri, 16 martie 2012

Venere

nu spuma mării a născut zeiţa
nu marea!


ci truda fierarului
care-a şlefuit frumoasa
iubind-o prin flacără până la cântec
ochiul Lui
ochiul  făurarului
înfăşurând-o -n lumina răsărită din mare
vreo câteva veşnicii
ca-n apa zeilor
valul doar i-a înălţat zeei nemurirea
şi pasul prin nisipul iubirii
care-ngenunchiază


ce rămâne
după ce-ai strâns în pleoapă
până la piatră
sufletul lacrimii


diamantul
                                                        

                                                                                   
                                                                           ARTA
                                              Liliana Năstas Brătescu 



joi, 15 martie 2012

Valerica Ianoşi Marian la Duminici violete


Valerica Ianoşi Marian la Duminici violete


La Masa cu Poeţi

credeam că ştiu
cum e să te îmbolnăveşti de poezie

 deasupra fluviului statui
 bântuite de paşii secolelor
neostenite se-nchinau fiecărui val a bineţe
sfântul dorinţelor privea cu îngăduinţă
cum apa îşi admira brăţările de argint învechit
de sub fiecare pod
Praga-şi întindea braţele de piatră
într-o eternă îmbrăţişare a curgerii
spre confluenţe
oraşul vechi oraşul nou îşi împreunau degetele
sub lacustra unde ne beam cu o singură respiraţie privirile
şi cafeaua aburindă
Poezie, îmi spuneai,
lebăda asta albă oglindindu-se-n Vâltava
ca-n ochii amurgului
ce-i piaptănă soarelui pletele-n apă
aici îţi spuneam
te poţi îmbolnăvi de poezie
ca de îngeri şi flori de piatră
ca de Dumnezeu

 ieri seară m-a invitat un poem
la cafeneaua cu Poeţi
spunea că acolo se pot consuma
aduse pe tăvi de argint
cuvinte alese
plata cu un card visa din stele

 pe masa cu Poeţi împrejur
niciunde altundeva
o pâine şi ceai din iarba lunii
cafea cu surâs de îngeri
fiecare poet însemnat de aripile păsării cu gât lung
mai albă decât veşmântul unei taine
Poezia se-nclina în faţa fiecăruia
şi mie
din palmă împărţea câte-o fărâmă
din pâinea visului
Poeţii erau toţi bolnavi de ea
ca de-o iubire
careia îi faci cadou o călătorie la Praga

 dimineaţa
ochii  îmi sclipeau a olimpul vorbei şi-a febră albă
încă şedeam în cafenea
ca pe un pod cu minuni
îmi intrase foamea de cuvânt în oase
ca un leac ca o boală
ca o pâine de împărţit
cu Zeii

 (Cântece violete)                        ATELIER   C-tin Sandu Milea










luni, 12 martie 2012

Singura poezie

în ziua aceea din an singura
când îţi puneai în sertar asfaltul din vorbe
şi-mi cereai cu telefonul în mână să-mi deschid cartea
în care păsările au aripile albastre


cuvintele îşi luau zborul
chiar de pe degetele cu care tastai grăbit
lăsându-mi inima goală de cântec
colivie cu doliu pe ziduri şi iertări la intrare
aşteptând reîntoarcerea îngerilor
plecaţi să lumineze alte chipuri
înc-o trădare  fostele  actuale
mama colega de bancă din generală
prostituata cu aere de dansatoare exotică

după aia
minciuna era de filigran roşu-sângeriu
ca unghiile prostituatei
aşa se poartă în ţările lui soare-răsare
până şi ea ştia că esemesul primit
era doar podeaua iubirii mele
lustruită cu ceara unei dureri

din care lumânarea nu se mai topea odată


iar eu scriam versuri
de ce naiba  când tu n-ai citit niciodată
ceva de la dezgheţul stelei
doar îi legai gleznele a victimă
ce plăteşte şi păcatele ucigaşului
nu-mi erai decât criticul literar al iubirii
condamnată din start
ca o poezie pe hermeneia
singura  poezie pe care  ai citit-o vreodată
sunt eu

e  ziua iar  în care
deşi am braţele încărcate cu flori
sunt doar o coroană veştedă pe un mormânt vechi
de pe panglică vântul a şters cu lacrimi                                       ARTA
ultimul omagiu                                           Liliana Năstas Brătescu 

cel mai frumos poem de dragoste
ai fi fost tu
de te-aş fi putut scrie

  (Cântece violete)





duminică, 11 martie 2012

Cântec de trezit

Într-o vreme
n-aş fi ştiut să aflu izvoarele
În fiecare viaţă scrutam cerului pridvoarele
nu vedeam braţele copacului
ce creştea drept din inima mea
uimit
cu soarele
doar îi ascultam undeva
tăcând rădăcina
adăpându-se din iubire
ca-n arşiţă mare căprioarele

 Şi-n timp ce în pumnii furtunii
vâltoarea-mi seca
mai adânc se-nălţa liniştea apelor
din crucea mea

Ca o taină în văzul lumii

De ce nu mă credeţi
când vă spun?
c-am găsit
                                                                                 



                "Coloana luminii din soare"

               Sculptor C-tin Sandu Milea

vineri, 9 martie 2012

...

                                                                                 
durerea plecării-neplecare                               ARTA
mă curmă,                                          Liliana Năstas Brătescu
mă scurmă
prin ochii închişi de borurile lumii
iluzie, tu
aştepţi lângă orologiul ferestrei
plecarea
şi, poate,
uitarea

Mucenici

Primăvara asta
are ochii de miel purtat pe umerii tatei
în Vinerea mare, când mă suiam eu
la spovedania otăvii
în podul din care
-aflasem dintr-un vis -
îngerii casei vorbesc



Nu-l văzusem nicicând pe tata neiubind,
decât în zilele când mieii plâng
şi la grumaz le-nfloresc -a prohod- ciucuri roşii
ca bujorii din grădina  bunicii



Nu băuse vinul necredinţei
la poartă ridicase iubirea
ca pe-o cruce de piatră
o văd când mi-e dor să citesc volumele
aniversărilor fără durere
şade pe scaunul din uliţă ca o înţeleaptă
cu mâinile împreunate veşted în poală



o singură dată
 tata şi-a aprins  o ţigară
cât pentru ultima
de-atunci , în podul cu veşminte de clipe încremenite
funiile-s uscate,mai uscate decât ochii bunicului
aţintiţi a secetă
şi-a cădere cumplit în păcat



N-a trăit neiubind niciodat'
                                                                         ARTA 
nepedepsită nu rămâne                    Liliana Năstas Brătescu
nici o greşeală
tata, captiv gândului meu
biserică ridicată într-un cer
cu podul plin de îngeri şi cruci la răscruci



Anul ăsta bujorii vor înflori mai curând
aud dinspre mucenică...

   (Cântece violete)


duminică, 4 martie 2012

Concert pentru două pahare şi lună

Noaptea şi-a încolăcit
braţele calde şi moi
de gâtul amurgului,
dându-i sărutarea din urmă
Licoarea toarnă vinul singurătăţii
în două pahare
cu precizie de ospătar,
şervetul
ca pe-o scrisoare pierdută
lăsându-l pe spătar ce-dacă-n-ai-venit?


Pe celălalt scaun, ca-n temniţă,
şade Absenţa
încercănată respiraţie a neantului...
Luna îşi înmoaie buzele în rubiniu
pe piciorul înalt, mâna de opal  prelinsă-i cu jind,
în celălalt pahar îşi odihneşte faţa de turtă galbenă,
pască din potir pe limba păcătosului
la sfârşitul liturghiei


Trupul şi Sângele
gust dulce-amărui
ca binecuvântarea plânsului
ce-şi dă ultima suflare în braţele răsăritului
deznodat
de scrisoarea
tocmai găsită a mia oară...


(Cîntece violete)

sâmbătă, 3 martie 2012

Mir

Prin geam ,degete de fum albăstrui,
mirosul de ametist al primăverii
Poştaşul mi-a lăsat la poartă
ultima scrisoare a iernii
zare scuturată la streaşină cu gene călătoare
o rândunică



Zâmbetul unui întâi
atinge in treacăt claviatura lui martie,
pian în holul către cântecul ţinut de dumnezeul ierbii în palme,
cu un arpegiu verdecrud, verde...



Câţi arbori  pe ramura tinereţii
visând reîntoarcerea-n frunză!



Mă îndrept înspre copilărie
nici un păcat pe aproape
în poala catedrei înfloresc jucării
ca-ntr-o grădină a inimii cusută albroşu
cu fir de mătase



Plicul nedeschis mă  trage de mânecă
dinăuntru surâsul unui Înger
îmi face cu mâna
şi oglinda apei din ochi,  ţăndări
te iubesc, mami,
Ce Lumină!



Măcar pentru o clipă din veşnicia anului,
Primăvara şi-a reintrat
în dreptul de a cânta Aria Mărţişorului,
dimpreună cu rândunicile rezidite de inimă
prin toate cuiburile fără streşini
ale Ce-luminii din mine!...

(Cântece violete)