Mucenici

Primăvara asta
are ochii de miel purtat pe umerii tatei
în Vinerea mare, când mă suiam eu
la spovedania otăvii
în podul din care
-aflasem dintr-un vis -
îngerii casei vorbesc



Nu-l văzusem nicicând pe tata neiubind,
decât în zilele când mieii plâng
şi la grumaz le-nfloresc -a prohod- ciucuri roşii
ca bujorii din grădina  bunicii



Nu băuse vinul necredinţei
la poartă ridicase iubirea
ca pe-o cruce de piatră
o văd când mi-e dor să citesc volumele
aniversărilor fără durere
şade pe scaunul din uliţă ca o înţeleaptă
cu mâinile împreunate veşted în poală



o singură dată
 tata şi-a aprins  o ţigară
cât pentru ultima
de-atunci , în podul cu veşminte de clipe încremenite
funiile-s uscate,mai uscate decât ochii bunicului
aţintiţi a secetă
şi-a cădere cumplit în păcat



N-a trăit neiubind niciodat'
                                                                         ARTA 
nepedepsită nu rămâne                    Liliana Năstas Brătescu
nici o greşeală
tata, captiv gândului meu
biserică ridicată într-un cer
cu podul plin de îngeri şi cruci la răscruci



Anul ăsta bujorii vor înflori mai curând
aud dinspre mucenică...

   (Cântece violete)