luni, 12 martie 2012

Singura poezie

în ziua aceea din an singura
când îţi puneai în sertar asfaltul din vorbe
şi-mi cereai cu telefonul în mână să-mi deschid cartea
în care păsările au aripile albastre


cuvintele îşi luau zborul
chiar de pe degetele cu care tastai grăbit
lăsându-mi inima goală de cântec
colivie cu doliu pe ziduri şi iertări la intrare
aşteptând reîntoarcerea îngerilor
plecaţi să lumineze alte chipuri
înc-o trădare  fostele  actuale
mama colega de bancă din generală
prostituata cu aere de dansatoare exotică

după aia
minciuna era de filigran roşu-sângeriu
ca unghiile prostituatei
aşa se poartă în ţările lui soare-răsare
până şi ea ştia că esemesul primit
era doar podeaua iubirii mele
lustruită cu ceara unei dureri

din care lumânarea nu se mai topea odată


iar eu scriam versuri
de ce naiba  când tu n-ai citit niciodată
ceva de la dezgheţul stelei
doar îi legai gleznele a victimă
ce plăteşte şi păcatele ucigaşului
nu-mi erai decât criticul literar al iubirii
condamnată din start
ca o poezie pe hermeneia
singura  poezie pe care  ai citit-o vreodată
sunt eu

e  ziua iar  în care
deşi am braţele încărcate cu flori
sunt doar o coroană veştedă pe un mormânt vechi
de pe panglică vântul a şters cu lacrimi                                       ARTA
ultimul omagiu                                           Liliana Năstas Brătescu 

cel mai frumos poem de dragoste
ai fi fost tu
de te-aş fi putut scrie

  (Cântece violete)





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Care e parerea ta?