când îţi puneai în sertar asfaltul din vorbe
şi-mi cereai cu telefonul în mână să-mi deschid cartea
în care păsările au aripile albastre
cuvintele îşi luau zborul
chiar de pe degetele cu care tastai grăbit
lăsându-mi inima goală de cântec
colivie cu doliu pe ziduri şi iertări la intrare
aşteptând reîntoarcerea îngerilor
plecaţi să lumineze alte chipuri
înc-o trădare fostele actuale
mama colega de bancă din generală
prostituata cu aere de dansatoare exotică
după aia
minciuna era de filigran roşu-sângeriu
ca unghiile prostituatei
aşa se poartă în ţările lui soare-răsare
până şi ea ştia că esemesul primit
era doar podeaua iubirii mele
lustruită cu ceara unei dureri
din care lumânarea nu se mai topea odată
iar eu scriam versuri
de ce naiba când tu n-ai citit niciodată
ceva de la dezgheţul stelei
doar îi legai gleznele a victimă
ce plăteşte şi păcatele ucigaşului
nu-mi erai decât criticul literar al iubirii
condamnată din start
ca o poezie pe hermeneia
singura poezie pe care ai citit-o vreodată
sunt eu
e ziua iar în care
deşi am braţele încărcate cu flori
sunt doar o coroană veştedă pe un mormânt vechi
de pe panglică vântul a şters cu lacrimi ARTA
ultimul omagiu Liliana Năstas Brătescu
cel mai frumos poem de dragoste
ai fi fost tu
de te-aş fi putut scrie
(Cântece violete)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Care e parerea ta?