marți, 28 august 2012

Săcărâmb, poezia...mea şi muzica lui Gheorghe Iovu

luni, 27 august 2012

mări şi-un ţărm sculptat pe ape

în serile când ştiam
că ai să vii
murea viaţa de invidie
atât de frumos
mă împodobeam cu iluzii   

eu cred că şi marea plânge
câteodată
altfel cum ar avea
atât de limpezi ochii
în dimineţile
de după plecări?

în veşminte de sărbătoare
aşteptarea se joacă mereu pe ţărm
îi intră nisip în ochi
împreună cernem
clipe de infinitul
unei iubiri

                                                               delicateţe,   Mihai Catruna

vineri, 24 august 2012

La asfinţit, Săcărâmb


Dacii, Zamolxe şi Focul Sacru Dacic



Poezia mea, muzica lui Gheorghe Iovu, Săcărâmb


Asfinţit, Săcărâmb



uneori Lumina îşi scrie numele pe cer

viaţa cerşea un loc
în care să-mi adoarmă durerea                
acolo unde se-ntâlnesc pustiuri
îmbrăţişări aşteptări şi lumini
într-un unghi ascuţit
ca un ţipăt

în pieptul muntelui

pe altă cărare
urcau cu făclii zâne şi decenei
s-aprindă focul în vatră

am ridicat privirea

până în ochiul deschis orb
prin turnul necredinţei
arsă întâia dată
şi-a doua oară
fulgerul sacru nu-i îngăduise
palma pe obrazul cerului

întocmai atunci

deasupra altarului
înflori neaşteptat o stea                                       
surâs al nopţii şi-al luminii

pământul începuse

a schimba şoapte cu cerul
prin inima mea    

                                      


Biserica trăsnită, Săcărâmb, Hunedoara


http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=fg9ZA4bCS-s

joi, 23 august 2012

în tăcere naşte Lumina

n-am să mai strig în numele...
n-am să mă bat cu pumnii în piept
nu-mi voi sfâşia hainele
de pe trupul
drept de culoare
am să păşesc în vârful picioarelor
printre  ierburi verzi de cântec
voi îmbrăţişa
râzând din toată inima
viaţa
o simt
o văd
o aud cum trăieşte
din toţi rărunchii

la apus
mă voi înălţa blând
ca un gând frumos al pământului
ca o lacrimă a lui Dumnezeu


                                                                                      foto: Anne Marie Bejliu

vineri, 17 august 2012

Dorule... Favorit, 2011, cu Doina Mirea

http://www.youtube.com/watch?v=IAimTAPSN5w&feature=youtu.be

vineri, 3 august 2012

 În sfârşit, reuşim să punem în scenă, la Casa de Cultură Muntean Drăgan din Deva, spectacolul prin care dorim să ajutăm la salvarea unei vieţi!
Marti, la Deva, Anghel Mariana, Violeta Deminescu, Ana Munteanu,privighetoarea Banatului,  Florin Muresan, şi mulţi, mulţi alţii, vor canta pentru viaţa Andradei Uskar!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Actriţa Doina Mirea, realizator TV Favorit, a acceptat invitaţia de a veni la Deva pentru a prezenta spectacolul...
Un bilet costa 20 RON şi-l puteţi cumpăra, sunând la nr: 0735749958, sau la intrare în sala de spectacol.

http://www.facebook.com/photo.php?fbid=435010126517872&set=a.274140132604873.74259.100000266640853&type=1&theate
 

joi, 2 august 2012

fiecare pasăre pe limba ei se înalţă



zidurile se clatină viaţa
dă cu tine de pământ
doar cât să te aduni

din cioburi biserică

zidurile cad
mătura lui dumnezeu
ridică în vânt colbul
ecran pe care te mai joci o dată
de-a v-aţi văzut cu îngeri

pasărea sufletului pleacă
în urmă o cruce 
de lemn
verdealbastru

ca un cuib fără aripi

frământă iar lutul
uneori îl face stea
alteori om



                                                                                          imagine:
                                                             Pasărea sufletului, Ciungani, Hunedoara