mirosul de ametist al primăverii
Poştaşul mi-a lăsat la poartă
ultima scrisoare a iernii
zare scuturată la streaşină cu gene călătoare
o rândunică
Zâmbetul unui întâi
atinge in treacăt claviatura lui martie,
pian în holul către cântecul ţinut de dumnezeul ierbii în palme,
cu un arpegiu verdecrud, verde...
Câţi arbori pe ramura tinereţii
visând reîntoarcerea-n frunză!
Mă îndrept înspre copilărie
nici un păcat pe aproape
în poala catedrei înfloresc jucării
ca-ntr-o grădină a inimii cusută albroşu
cu fir de mătase
Plicul nedeschis mă trage de mânecă
dinăuntru surâsul unui Înger
îmi face cu mâna
şi oglinda apei din ochi, ţăndări
te iubesc, mami,
Ce Lumină!
Măcar pentru o clipă din veşnicia anului,
Primăvara şi-a reintrat
în dreptul de a cânta Aria Mărţişorului,
dimpreună cu rândunicile rezidite de inimă
prin toate cuiburile fără streşini
ale Ce-luminii din mine!...
(Cântece violete)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Care e parerea ta?