orgoliu

l-am privit în ochi
aşa cum era
gol de iubire
ciutură spartă
înţelepciunea
fântână cu lanţul rupt
cum să te mai caţeri
înspre izvoare ploaie
curată?


se-mpungea cu sfinţii în stele
de-aşezat pe umărul
drept
avan despletit
oglindă opacă
printre firidele umblătoare ale mării
cu-o mână atinsese o fărâmă de cer
cu cealaltă fura trepte
spre adânc
minţind  de a nu-i fi spus nimeni
că veşnicia poartă chip smerit


îl vedeam
o dimineaţă
care-a uitat să se facă


deoparte  îngerul plângea
aşa te-am clădit?