acesta nu e un poem
ci o încăpere pustie
din care au plecat și ferestrele
doar noi două mamă
inima neîntreagă între noi
o cruce de piatră cu brațele rupte
și un cer sub care latră doar câinii
s-ar zice că iubirea mamei
e sărutul infinitului adus în lumea finită
însă uneori mamele sacrifică
un copil pentru ceilalți
oricum de nesalvat
eviscerez durerea
cu o jumătate de cântec
nu vreau să-l asculți vreodată mamă
iubirea mea lumină pe umărul vremii
am să-ți trimit o pasăre mir
ca o lumânare din ceara iertării
plătită să ardă-n altar
pentru atunci când și Dumnezeu
care n-a pierdut dragostea mamei
te va întreba
de ce
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Care e parerea ta?