mă desfrunzesc de primăverile cu tine
de verile îndoliate
până la sinele poeziei
pe care o scriam de fiecare dată în brațele tale
poți nega că te-am iubit
cum ai spune că păsărilor
le prisosește zborul
că minciuna e mai ușoară
decât genele fluturilor
că nu ai habar cum e să-i faci inimii
transplant de inimă pe viu
mă ucizi cu atâta generozitate
sau poate așa arată de fiecare dată
sfârșitul lumii
dezbraci florile de lanțuri
cât să pot muri frumos
ca săracii iubirii
mâine voi mai scrie un poem
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Care e parerea ta?