nuntă

alb altar
miri de porţelan                    
joc
de noroc joc
în aşteptare
neruşinare

de pe podea
printre şoapte
voalul  mătase opacă
porunci somnului
să tacă
să dezbrace haina
uşa s-o-nlăcate
şi să uite taina

prima noapte

poem în genunchi

ochi lacomi aleg
guri lătrătoare taie rup sfărâmă
risipite
păsări se agaţă de umerii cerului
arborele geme îngenunchează se prăbuşeşte     
aţinteşte privirea în ţipătul unui uliu rotit
nu moartea doare
ci hainele ei

ies dintre salcâmi
ca dintr-o casă îndoliată
păşesc în urma căruţei cu lemne de foc
cum aş petrece un mort

în urmă
o inimă ieşită din cercevea
orbita pădurii
leagănă atârnat un cuib
lacrimă

cu colinda la rege

păsările nu lasă scrisori de adio

cotrobăiesc prin buzunarele cerului
după o ciocârlie
mă cerţi că nu eşti ca mine
poezie
nici aripă în vânt

mâinile-mi râd
în moliciunea mătăsii de cuvânt
important e
cât zbor îmi respiră plămânii
iar ochii cât cer

sufletul meu
mă întreabă de Dumnezeu
azi nu mai ştie
dacă zborul meu nu-i o cădere
sau cel din urmă cânt

fără tine nu pier
însă şi moartea îşi are o copilărie

Nunta dacică

mi-e dorul de luceafăr

cu jugul cuvântului care poate încovoia nesfârşirea
şi ochii-ţi mai adânci decât o fântână
atârnată spre cer
sapi în sinele meu icoane
aşa cum dumnezeu mi-ar atinge cu un deget      
inima

ştiu că e aur în tine
şi mă vreau daurită
tu singurul în stare să ofere ceva
pe un suflet condamnat la iubire

să aflu de la tine cum se cheamă pe marte
privighetorile
să-ţi înfloresc sub privire
grădină însetată sub o ploaie divină
să-mi strigi pe sub lespedea focului sacru
ridică-te
ca şi cum niciun rău
nu mă mai poate locui

vrednică de a fi vrednică
schimb şoapte cu propriile-mi gânduri
iată-mă pasăre spin sfâşiată între mine şi mine
vis cu luceferi
geamătul pietrei între real şi real

act de iubire faţă de propria-mi inimă
înţelepciunea
oare-am aflat şi-am uitat
că-mi sunt singur răscumpărător

vacanţă la Strei