sâmbătă, 23 martie 2013

nu de dor seacă fântâni

cândva
în anii frumoşi
ca o copilărie a divinităţii

pasărea măiastră
sorbea noapte de noapte
ca dintr-o mină de dor
lumina clipocindă
în care luna-şi limpezea
vălul


îndrăgostite de ochii lumii
nestematele adâncului
urcau în scrânciob de ciutură
să-i răcorească cerului
fruntea plină de gânduri





s-a făcut pământ                                                                      
rochia de mireasă a  lunii                                   Ludovic Basarab
acum                                                           Fântână cu cumpănă
doar lacrimile
mai pot împărţi gândului 
cerul în două                                              
ca o apă în care sufletul se îmbăiază
ori de câte ori se întoarce
din călătoria prin sine

fântânile nu-şi iau zborul                                                     
cumpăna împunge timpul cu amintiri
până se face frig în pieptul
luminii                     
de iubire
nu se divorţează uşor
cum nici măiestrele
nu seacă
de prea mult cântec


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Care e parerea ta?